Reprimarea emotiilor si efectele acestei practici inconstiente
De fiecare dată când pierdem o persoană dragă, se pare că îi pierdem prezența, vocea, mângâierile, modul de a face lucrurile.Si atunci un sentiment dureros de mutilare pătrunde în organism, contaminează psihicul, stinge bucuria de a trăi.O parte din noi moare și ea ,dar pentru a ne putea duce viața mai departe ne ,,pierdem ,, amintirile în uitare ! Pentru că un întuneric apăsător plutește deasupra noastră ajungem să ne închidem în noi ,să devenim întrovertiți și să spunem ,, totul e bine ,, , ,, totul e sub control ,, , ,,nu sa schimbat nimic -am pisica mea ,am serviciul meu , copii ma suna zilnic la fel ca inainte ,etc .
Ne comportăm ca broasca țestoasă speriată, care își ascunde capul și membrele în interiorul armurii pentru a scăpa de capcanele prădătorului.Nu ne permitem să ne trăim suferința ,să plângem și să ne jelim pierderea.
Toate acestea asimilate și sedimentate cu timpul în identitatea noastră,la un moment dat sub influente interne sau externe se activează brusc și ne revin în constiintă. În acel moment, tot doliul, prezent și trecut, se trezește într-un țipăt care zguduie corpul și mintea.
Mai exista si acele persoane care iau viața foarte serios și uneori nu trăiesc emoțiile pentru că le este frică de suferință indiferent de ce fel de suferinta este vorba. ( aici poate fi vorba si de dependenta emotionala )
In ambele cazuri negarea protejeaza persoana aflata in suferinta de experienta realitatii in adevarata ei forma.Dar memoria celulara cristalizeaza amintirea unui eveniment traumatic si o plaseaza intr-o anumita zona a corpului ,asteptand rezolvarea definitiva a acestuia.Pe termen lung acesta suferinta care a ramas aparent tacuta pentru o anumita perioada de timp tinde sa se trezeasca si sa-si faca simtita prezenta.
In acest fel durerile articulare vechi , tulburarile gastrointestinale neplacute ,tulburarile psihice ,care pareau să fi fost rezolvate sunt reactivate.Ele sunt clopotele de alarma ale unui disconfort trait -recent sau vechi ,constient sau inconstient-care revine in constiinta si care necesita atentia si consideratia noastra.
Emotii intense si profunde cum ar fi furia,durerea ,frica isi fac simtita prezenta prin manifestari psihosomatice si uneori prin afectiuni grave de sanatate.
Frustrarea fata de lipsa recunoasterii profesionale care a fost asteptata cu nerabdare de ani de zile poate duce la schimbari majore în starea de spirit ,tensiune arteriala,echilibru imunitar.
Resentimentele neexprimate fata de nedreptatile din relatiile familiale sau din mediul de lucru ,comportamentul neadecvat al partenerului sau al unui copil adolescent ,cererile presante si continue de ajutor din partea parintilor vrâsnici au capacitatea de a se impune in orizontul nostru emotional .Sunt voci intruzive si persistente care se învârt non-stop in mintea noastra obosita.
Pe masura trecerii timpului ,devine din ce în ce mai dificil să stopezi efectele agresiunii cronice si sa le rezisti.Imaginea frânghiei care se rupe din cauza tensiunii excesive reproduce in mod fidel efectele produse în peisajul somatic si emotional de toate aceste agresiuni cărora le tinem piept de ani de zile.
Nu trebuie sa subestimăm bătăliile cu care trebuie să ne confruntam de-a lungul vietii noastre.Memoria persistenta a acestor lupte submineaza periculos de mult energiile vindecatoare ale corpului nostru si în timp deschide calea către boala.
De foarte multe ori medicina occidentală, atât de mecanicistă și riguros schematică, se află într-o dificultate serioasă în a face față într-un mod echilibrat și pertinent ,,relelor,, care afectează pacienții. Dacă simptomele reclamate nu pot fi urmărite înapoi în incinta liniștitoare a patologiilor descrise în manuale, ea nu găsește o interpretare corectă iar frecvent, bolile și disconforturile suferite îi împing pe pacienți la pelerinaje umilitoare și frustrante de la o structură clinică la alta, de la un medic la altul.
După cum spune chirurgul american Atul Gawande, “noi, medicii, ar trebui să fim conștienți de faptul că, dacă vrem să tratăm pe cineva, trebuie să ne ocupăm mai mult de ceea ce nu știm decât de ceea ce știm”.
Premisa evidențiază importanța fundamentală a persistenței amintirilor traumatice în interfața somatică (și evident emoțională) și nevoia de a interacționa cu acestea la nivel terapeutic.
În 1996 Vincenzo Di Spazio a identificat ceasul spinal (ceasul spinal), o grilă temporală proiectată pe cele 24 de puncte ale coloanei vertebrale, o descoperire care i-a inspirat toată activitatea de cercetare din acel moment. Pe baza acestor noi dovezi experimentale, el a introdus o nouă metodă de intervenție, numită cronreflexologie spinală (Terapia AgeGate).
Sursa: Vincenzo Di Spazio ,,ORGANISMUL NU UITĂ,,