Cum se vad problemele legate de afectivitate in harta nasterii ?
Astrologic problema inafectivității pare să se învârtă în principal în jurul simbolurilor lunare:emoții ,mamă ,copilărie.
Este posibil ca scurtcircuitul emoție -afectivitate să fie legat de aspecte rele între Luna-Venus în harta natală ,aspecte care fac adesea subiectul să se simtă neiubit de mama sa cu toate consecintele care pot deriva din acesta.Conflictele dintre cele doua planete feminine sunt totusi prea usoare pentru a explica un astfel de deficit existential.Daca totusi aceste conflicte există atunci cu sigurantă sunt implicate si planete mai lente de calibrul lui Saturn ,Uranus ,Neptun și Pluto.
Un Saturn in trigon sau sextil cu Luna va intari mai mult decat cuadratura sau opozitia rationalitatea ,înclinatia spre autoapărare si spre marcarea unor granite precise pe care celălalt nu trebuie să le treacă.
Neptun in relatii proaste cu Luna corespunde adesea unor mame ciudate ,in mod obiectiv ,înstrăinate care nu si-au iubit copii înr-un mod traditional si afectuos.Un Neptun dominant in harta nasterii distorsionează ,transformă, derutează si impinge subiectul din orice relatie care tinde să il invaluie.
Uranus in opozitie cu Luna este simbolul prin excelentă al anxietății si insomniei legate de afecte nerezolvate ,al emotiilor extreme care rup echilibrul.O persoana care are aspecte dificile intre Luna si Uranus in harta natală se așteaptă in mod constant la abandon si incerca sa il prevină prin evitarea legaturilor sau ruperea acestora inainte de a ajunge la maturitate.
Pluto actionează in tacere si intuneric si poate mai mult decat celalalte aspecte nefaste, poate impiedica persoana inafectiva sa-si recunoscă problema mascand-o si deghizand-o intr-o mie de masti ,ceeea ce va impiedica definitiv solutionarea problemei.Leziunile planetare vor avea in mod evident o pondere mai mare in sens inafectiv daca este implicata axa I-VII ,din harta natală,deoarece este axa relatiilor de orice fel de natură.
Subiectii inafectivi au ca caracteristică principală incapacitatea de a intra intr-o relație adevărată cu ceilalți într-un mod profund și plin.S-ar putea să nu pară așa la prima vedere căci inafectivul știe să imite toți pașii din care sunt construite legaturile fie de prietenie ,fie sentimentale,la fel ca un super actor ,dar acesta este doar de suprafată.În realitate atunci când relația începe să presupună o implicare reală el se îndepărtează ,se detașează căci nu este capabil să simtă emoții autentice.Inițial chiar poate transmite sentimente de simpatie ,căldură ,pasiune dar problema apare atunci când i se cere implicare emoțională.În acest caz el poate deveni evaziv și chiar se poate dovedi capabil de detașare ,absentă și răceală rănindu-și interlocutorii sau pe cei apropiati care îl credeau cu adevărat prieten ,iubit sau partener.După un timp el este capabil să se intorcă la situatia anterioară ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat lăsându-i pe ceilalți total dezorientati si cu multe întrebări .Oare cu ce am gresit ? Am auzit de multe ori acestă întrebare pusă de cei ce le sunt parteneri sau persoane apropiate acestor subiecți.
Inafectivitatea este un simptom,adesea legat de pierderi ,traume consecutive,separări familiale ,dolii reale ,trăite într-o fază a vieții ,si anume copilăria, când acesti subiecti nu au reusit să proceseze incidentul într-un mod rational.Uneori o mamă inafectivă este suficientă pentru a-si trasforma copilul în propria copie problematică dând nastere unui cerc vicios care riscă să devină în timp un brand de familie.
Acestă atitudine pe care psihologia o numește ,,evitantă,, nu este rezultatul nici unei strategii și nu are ca scop rănirea partenerilor sau a apropiaților.Inafectivitatea este consecința unei tulburări de bază care poate fi cu sigurantă patologică .Există cazuri foarte grave de Inafectivitate în care subiectului care suferă de ea îi este chiar frică să fie atins.Contactul fizic generează disconfort și jenă deoarece îl experimentează ca o intruziune în universul său emoțional ,ermetic închis.Alti pe de altă parte trăiesc relatiile fizice într-un mod mai detașat și superficial ,pot chiar să arate o mare vivacitate în intimitate și apoi să afișeze o mare răceală ,inexplicabilă în alte contexte.
Inafectivul nu este ca narcisistul ,lipsit de empatie ,victimă a unui super Ego ci este zgârcit cu ceilalți pentru că joacă în autoapărare.Îi este frică că relatia emotională se va destrama,că ceilalti constituie pericole care generează suferintă atunci când vor pleca din viata lui ,anxietate de separare și sunt ținuti la distantă pentru a nu cadea pradă nelinistii ,tristeții excesive si sentimentului de întrainare.
Dacă inafectivitatea nu este extremă subiectul nostru poate încerca să construiască relatii durabile dar la limită pentru că va trai constant cu teama de abandon și va incerca să îl lege pe celălalt de sine cu comportamente de neînțeles ,cum ar fi devalorizarea sistematică a partenerului pentru a-l face nesigur și dependent de el.Pe de altă parte inafectivii sunt adesea oameni care recurg la ratiune ,logică si discursuri pentru a-l supune pe celălalt deoarece acest lucru le permite să mentină distanta pe care un simplu gest de tandrete ar pune-o in pericol.
În general la locul de muncă inafectivul se descurcă excelent deoarece mediul profesional este un mediu pe care îl poate controla ,în care poate pune distantă înre el și celălalt creând spatiul necesar pentru a-si exprima abilitățile fară tensiuni emoționale.
Problemele de inafectivitate nu se pot rezolva prea usor,căci indemnul de a iesi din carapace nu prea are ecou în sufletul acestor subiecti.Este necesară o interventie terapeutică țintită pentru a rezolva acest tip de situatie .Poate fi necesară chiar terapia de cuplu în contextul în care unul dintre parteneri este inafectiv ,iar celălalt nu este pentru că adesea chiar alegerea unui subiect inafectiv ,adică incapabil să iubescă, poate fi o oglindă a unei tulburări ,desi total diferita ,care afectează membrul aparent sănătos al cuplului.